Cinci documentare produse de Aristoteles Workshop 2017 în luna iulie, la Arad, vor ieși în lume pentru prima dată vineri, pe 4 august, de la ora 18:30.
La proiecția găzduită de Cinema Arta vor fi prezenți realizatorii filmelor, adică toți cei 12 participanți ai workshopului, veniți din Croația, Franța, Iran, Israel, Olanda, România, Turcia, Ungaria și Vietnam. Alături de ei vor fi experții internaționali Nino Kirtadze și John Appel, producătorii atelierului – Dan Nuțu și Cristina Hoffman, întreaga echipă de producție și juriul internațional.
Invitați de onoare la Arad, Miguel Ribeiro, Leo Soesanto, Răzvan Rădulescu, Laurențiu Damian și regizorul Titus Muntean vor decide care va fi documentarul câștigător al celei de-a XII-a ediții Aristoteles Workshop. După proiecție, juriul internațional va delibera și ulterior, le va înmâna realizator filmului un premiu în valoare de 1.500 de euro. Numele câștigătoriului va fi anunțat în aceeași seară pe pagina evenimentului și pe
www.aworkshop.org.
În urmă cu mai bine de-o lună, cineaștii din 8 colțuri ale lumii au poposit în județul Arad, pentru a participa la atelierul de film documentar în cadrul căruia aveau să lucreze la realizarea unor filme inspirate de realitățile locale. De-atunci și până acum au lucrat necontenit, sub îndrumarea unora dintre cele mai grele nume din industrie: Papa documentarelor – expertul francez Thierry Garrel, regizoarea de origine georgiană Nino Kirtadze, distinsă de Academia Europeană de Film și câștigătoare a unui premiu la Sundance, precum și regizorul olandez John Appel, lector la Academia Olandeză de Film şi Televiziune din Amsterdam.
Vă invităm cu drag să vedeți cu ochii voștri rezultatele!
–-
Program anual dedicat tinerilor cineaști, Aristoteles Workshop a fost creat în 2006 de către producătorii Dan Nuțu și Cristina Hoffman, cu sprijinul televiziunii franco-germane Arte. Începând din 2006, peste 140 de participanți au produs zeci de filme la Aristoteles Workshop, multe dintre ele fiind ulterior selecționate și premiate la festivaluri de prestigiu: Cannes, Locarno, Leipzig, Nyon, IDFA Amsterdam, Namur, Montpellier, Sarajevo, Trieste, Varșovia etc.
Ediția Aristoteles Workshop din acest an este organizată cu sprijinul AFCN (Administrația Fondului Cultural Național), CNC (Centrului Național al Cinematografiei), UCIN (Uniunii Cineaștilor din România), DACIN SARA și sponsorii privați Farmexim, Cabinetul de avocatură Țuca Zbârcea & Asociații NouMax și Opel Grup West. Ediția a 12-a Aristoteles Workshop este susținută și de către
Consiliul Judetean Arad,
Centrul Cultural Judetean Arad,
Primaria Municipiului Arad, Primăria Comunei Șiria, Asociația “Cetatea Șiria” și Centrul Municipal de Cultură Arad.
Intrarea este liberă.