Ne făceam că plouă. Și ploua. Neîntrerupt | spectacol de teatru

2 oct. 2016 19:00
Desigur, e sigur! Încheiem seria de performance-uri de la Teba în 2 octombrie, de la ora 19, cu spectacolul „Ne făceam că plouă. Și ploua. Neîntrerupt”, de si cu Laura Maria Ilea.
„Ne făceam că plouă. Și ploua. Neîntrerupt” este o dramatizare după romanul „Și Hams Și Regretel” al lui Matei Florian. Spectacolul spune povestea unei domnișoare cu picioare pare și a celor trei pitici pitiți într-o copleșitoare însingurare și îndrumați prin ceață, frig, frisoane, insomnii spre o stare de-a dreptul inefabilă. La fel ca romanul de la care pornește, un „fantasy clinic”, spectacolul e înşelător și învăluitor, crescând în intensitate ca un delir, livrat într-o cheie ludică printr-un discurs încărcat de jocuri de cuvinte și calambururi.
Vă invităm ca împreună cu Laura, „mințile și sufletele noastre pitice, care or mai fi dacă or mai fi, câte or mai fi pe unde or mai fi, să priceapă cel mai mărunt și mai aspru și mai trist sens al lumii”
asistent de regie: Andra Ocnaru
imagine: Daniel Munteanu
–––––––––––––––––––––––––––––––
Eveniment realizat de CitiZenit cu sprijinul Centrului Municipal de Cultură Arad.
Intrarea este liberă

Detalii locație

Fabrica Teba

Piața Olimp, Arad

Rămâi la curent

Citește newsletter-ul nostru și inspiră-te din transformările pe care le trăim împreună.

Abonează-te 🡢

Implică-te

Poți susține activitatea asociației și să ne ajuți să transportăm orașul către zenit!

Susține Citizenit 🡢

Vrei să vorbim?

Ne poți contacta aici.
 
 

Scrie-ne 🡢

    Abonează-te la newsletter