Atelier de scenarii cu Oana Răsuceanu

7 aug. 2017 11 aug. 2017
Te gândești la un scenariu? Înscrie-l la Atelierul de scenarii și noi te ajutăm să-l termini!
În luna august venim cu o propunere de nerefuzat pentru orice tânăr cineast din România – șansa de a participa la un workshop de SCRIPT DOCTORING, sub îndrumarea Oanei Răsuceanu.
Dacă ești scenarist sau regizor, dacă ai o idee și un first draft al unui scenariu de scurt metraj, trimite-ni-l pe adresa de email [email protected] până cel târziu în 30 iulie, la ora 00:00. Te poți înscrie la Atelierul de scenarii singur sau cu un partener, fie el regizor sau alt scenarist. În cazul în care dorești să te înscrii cu un partener, te rugăm să menționezi numele acestuia în emailul pe care ni-l trimiți.
Noi vom alege 8 scenarii din propunerile voastre, iar cei selecţionaţi vor avea ocazia de a le dezvolta și îmbunătăți împreună cu Oana Răsuceanu, una dintre cele mai apreciate și prolifice tinere scenariste din România, cu o experiență de peste 10 ani în acest domeniu.
Atelierul de scenarii se va desfășura de-a lungul a 5 zile de training intensiv, între 7 și 11 august, în Arad, și va presupune atât o parte teoretică, cât și dezvoltarea aplicată a tuturor scenariilor selecționate. Dacă ești selecționat noi îți vom deconta transportul până la Arad și înapoi acasă și îți vom asigura masa pe parcursul celor 5 zile de workshop.
Acest atelier se adresează tuturor celor interesați de scrierea și dezvoltarea unui scenariu de scurt metraj de ficțiune și își propune să descopere și să sprijine proiecte de film de scurt metraj, precum și să ofere un cadru de lucru profesionist pentru scrierea şi dezvoltarea scenarilor de scurt metraj în cinematografia românească. Nu în ultimul rând, în urma acestui atelier, unul dintre scenarii are șansa de a se transforma într-un film chiar anul acesta și de a intra în producție în cadrul proiectului Atelier de Film.
––
Atelierul de scenarii este un proiect complementar al proiectului Atelier de Film, primul din seria de proiecte inițiate de CitiZenit, destinate realizatorilor de film (tineri sau experimentaţi, amatori sau profesionişti). Prin proiectul Atelier de Film ne-am propus să dezvoltăm o platformă independentă de educaţie cinematografică şi producţie de film, dedicată în special tinerilor cineaşti din regiune. Anul acesta Atelier de Film ajunge la a treia ediție, iar unul dintre scenariile înscrise la Atelierul de scenarii are șansa de a intra în Atelier de film, ediția a treia.
Atelierul de scenarii este organizat de CitiZenit în colaborare cu Asociatia Culturala Control N, cu sprijinul Centrul Municipal de Cultura Arad.

Detalii locație

Cinema Arta

Strada Vasile Alecsandri nr.2, Arad

Rămâi la curent

Citește newsletter-ul nostru și inspiră-te din transformările pe care le trăim împreună.

Abonează-te 🡢

Implică-te

Poți susține activitatea asociației și să ne ajuți să transportăm orașul către zenit!

Susține Citizenit 🡢

Vrei să vorbim?

Ne poți contacta aici.
 
 

Scrie-ne 🡢

    Abonează-te la newsletter