Spectacolul de teatru „Iepurele alb, iepurele roşu” al dramaturgului iranian Nassim Soleimanpour ajunge pentru prima oară la București, la
Godot Cafe Teatru! Pe 29 noiembrie, de la ora 20, Marius Manole acceptă provocarea acestui spectacol.
Fiți pregătiți pentru un spectacol în care se testează limitele obedienței și totodată pentru un puternic reminder al potențialului transformator și transgresiv al teatrului.
„Iepurele alb, iepurele roşu” este un experiment teatral provocator, fiind jucat de fiecare dată de către un alt actor care descoperă textul doar în momentul începerii spectacolului. Fără repetiții și fără regizor, această îndrăzneaţă piesă de teatru a fost tradusă în mai mult de 20 de limbi și a fost jucată de sute de actori din toată lumea, inclusiv de unii dintre cei mai importanți și reputați actori la nivel mondial, de la John Hurt, la Stephen Fry și George Takei și de la Whoopi Goldberg, la Juliet Stevenson și Cynthia Nixon.
Spectacolul „Iepurele alb, iepurele roşu” a avut premiera în România în iunie 2016 la Arad, unde a fost pus în scenă ulterior de 10 ori, pe parcursul anului trecut. Toamna aceasta perfomance-ul iepuresc și-a început călătoria prin țară.
Preţ bilet: 50 lei
CitiZenit este o platformă culturală multidisciplinară independentă, care activează în Arad și urmărește promovarea artelor contemporane, a educației non-formale și mobilizarea comunității locale, prin proiecte de regenerare urbană. Activitatea CitiZenit e orientată către (re)activarea unor spații neutilizate/dezafectate, iar cinematografia, arta contemporană, designul urban și artele performative sunt cele mai importante domenii de activitate.